Selectează o Pagină

Despre noi

Suntem un planetariu full HD portabil cu care mergem prin România, din oraș în oraș, ca să aducem inovație în educație și programe educative interactive.

Povestea noastră

Ideea de a crea Curiosity Dome ne-a venit de la activitățile pe care le desfășurăm în Asociația Mânuțe Pricepute. În acest context am observat că activitățile desfășurate prin metode non-formale, creative și diverse le oferă copiilor oportunitatea de a-și descoperi pasiuni și de a dezvolta abilități noi. Ne-am propus două obiective de bază: să adaptăm procesul de învățare la nevoile lor actuale de interacțiune cu tehnologia și să avem flexibilitate în timp și spațiu pentru a duce proiectul oriunde există poftă de cunoaștere…altfel!

Viziune și valori

Viziune:

„Găsim metode inovative și practice de a crește bucuria și curiozitatea de a învăța.”

Valori:

  • Curiozitate
  • Implicare 
  • Integritate
  • Creativitate
  • Învățare continuă

Ce este Curiosity Dome?

Curiosity Dome reprezintă un concept de învățare non-formală  care promovează curiozitatea, observarea și explorarea și oferă un mod inovativ de a obține noi cunoștințe și de a le consolida pe cele existente, susținând programa școlară.

În interiorul domului călătorim  prin lume pentru a aprofunda și consolida cunoștințelor dobândite în școală din domeniul astronomiei și spațiului. Acesta este dotat cu echipamente audio și video care oferă o experiență de neuitat la 360 de grade. Este o modalitate incredibilă de a descoperii frumusețile universului datorită atmosferei create în interiorul lui.

Echipa

Ne place să lucrăm cu copiii, să învățăm lucruri noi, să descoperim România, oameni care sfințesc locul și care fac o schimbare în educație.

Dacă ești creativ, curios și îți plac copiii, nu ezita să ne contactezi!

Implicare socială

Intrarea în contact cu metodele de educația nonformală ne transformă și face ca procesul de învățare să fie mai atractiv. Din acest motiv ne-am propus să ajungem odată pe lună în orfelinate și școli din mediul rural, unde numărul de copii este mic (mai puțin de 50 de copii/școală), iar posibilitățile financiare reduse. Dorim să le oferim acces gratuit la programele noastre educaționale. Dacă predați într-o astfel de școală vă rugăm să ne scrieți.

Dacă doriți să ne sprijiniți în demersul nostru chemați-ne în școala dvs. și cu sprijinul dvs. vom putea merge și în școlile cu număr mic de copii din județul dvs.

Întrebări frecvente

Hidden item - DO NOT REMOVE

Ce este planetariul mobil Curiosity Dome?

Curiosity Dome este un planetariu full HD portabil, cu care ne deplasăm prin România, din oraș în oraș, ca să aducem inovație în educație, programe educative interactive, precum și suport cadrelor didactice.

Unde poate fi montat planetariul Curiosity Dome?

Curiosity Dome este un planetariu făcut pentru a fi montat în interior sau exterior.
Planetariul mobil poate fi amplasat rapid și ușor în sălile de sport sau în încăperi mari cu tavan înalt. Acesta are un diametru de 7.5 m și o înălțime de 5.5 m și este nevoie ca în spațiul montat să avem acces la curent și incinta să fie încălzită în perioadele reci ale anului.
Ocazional îl montăm și afară cu condiția ca vremea să fie bună sau să fie montat sub un pavilion pentru a-l feri de ploaie.

Cine poate beneficia de experiența Curiosity Dome?

Beneficiarii programelor educaționale sunt școli, alte instituții de învățământ, biblioteci, festivaluri, organizații non guvernamentale sau firme private.

Cum puteți veni și în școala unde predau eu?

  1. Contactați CuriosityDome completând formularul de pe site, prin email sau prin telefon.
  2. Împreună stabilim o dată în care să venim la dvs, după ce ne-am asigurat că toate detaliile legate de spațiu și numărul de copii sunt compatibile cu cerințele noastre.
  3. Vă trimitem un email cu data agreată împreună cu Contractul de parteneriat (link) și Modelul de planificare a activității (link). Data rămâne rezervată, dar devine fermă în momentul semnării contractului. În cazul în care, pentru data respectivă, sunt mai multe cereri, această informație va fi comunicată celor implicați pentru a decide care cerere devine fermă.
  4. Semnăm contractul și data devine fermă
  5. În ziua stabilită, venim și instalăm planetariul mobil
  6. Respectăm programarea conformm celor agreate pentru ca elevii și profesorii să se poată bucura de experiența CuriosityDome
  7. La final, strângem planetariul mobil și lăsăm sala curată, la ora stabilită.

Câte persoane pot participa în același timp la un program educațional?

Planetariul are o capacitate de aproximativ 35 de persoane. În cazul școlilor, toți elevii trebuie să fie însoțiți de un cadru didactic (învățător/diriginte/profesor).

Care sunt caracteristicile minime necesare pentru instalarea planetariului?

Pentru montarea planetariului mobil în interior, este necesară o zonă interioară de 8m x 8m cu înălțimea tavanului de aprox. 5.5 m și acces la curent electric. Sălile de sport sunt, de obicei, un spațiu potrivit.

Proiectul Curiosity Dome se desfășoară în toată țara?

Da. Curiosity Dome este un planetariu full HD portabil cu care ne deplasăm prin România, din oraș în oraș, ca să aducem inovație în educație, programe educative interactive, precum și suport cadrelor didactice.
Planetariul nostru poate fi montat în orice încăpere spațioasă (de ex. sala de sport), deci nu mai este nevoie să vă deplasați în altă parte pentru a vă bucura de experiența oferită.

Hidden item - DO NOT REMOVE

Ce implică venirea planetariului Curiosity Dome în școli?

  1. Semnarea unui parteneriat în baza căruia vom colabora cu școala dvs.
  2. Asigurarea accesului într-o incintă corespunzătoare (de ex în sala de sport), unde se poate monta planetariul, și acces la curent.
  3. Organizarea internă a claselor care vor veni pe baza Modelului de planificare a activității (link)
  4. Permiterea accesului cu autovehiculul până lângă locație. Dacă locația este greu accesibilă cu mașina (multe trepte sau distanță mare) vă rugăm să ne comunicați pentru a ști cum să ne planificăm timpul.

Cât timp se desfășoară activitatea într-o școală?

Stăm în școala dvs. în funcție de numărul de copii care vor veni, în baza planificării prealabile.
Durata minimă pentru o deplasare într-o localitate care nu este în județul Cluj este de 2 zile.
Dacă în școala dvs sunt peste 450 de copii putem să programăm 2 sau mai multe zile pe care să vi le dedicăm exclusiv.

Cine face montarea echipamentului și cât timp durează?

Montarea planetariului va fi făcută de către noi. Este nevoie de 1 oră pentru a-l monta și 45 de minute pentru a-l demonta.

Montarea planetariului va strica pardoseala sălii unde va fi montat?

Podeaua va rămâne intactă. Pentru montarea planetariului nu este nevoie de ancorare în podea sau perete.

Copiii sub 8 ani pot să participe neînsoțiți?

Copiii sub 8 ani trebuie acompaniați de un adult pe parcursul programului educațional. În cazul prezenței planetariului mobil în școală, aceștia vor fi însoțiți de un cadru didactic. În cadrul evenimentelor dedicate familiilor/ firmelor, copiii vor fi însoțiți de un părinte.

Veniți și în mediul rural?

Da, venim!

Dacă locuiți în mediu rural și în școală sunt mai puțin de 250 de copii doritori, există următoarele variante:

  • Să încercăm, împreună, să mobilizăm mai multe școli din zonă, care să vină în același loc, pentru a vedea programele noastre educaționale.
  • În momentul în care avem deplasări în zonă, să petrecem câteva ore împreună în școala dvs.
  • Să veniți în cea mai apropiată localitate din județul dvs. în care avem programate activități.